marți, 21 ianuarie 2014

Jurnalism isteric

Personal, deşi aflasem deja de tragedia legată de avionul pilotat de Adrian Iovan, am evitat să urmăresc canalele de (ne)ştiri tocmai din cauza formei de manifestare a pseudo-jurnaliştilor de pe la noi.

Fără să mă uit mi s-a confirmat. La noi se ţipă, la noi din studio este foarte uşor să ţipi pretinzând că ISU nu îşi poate face treaba pe un areal de vreo 30-40km şi crezând că înţelegi cum e cu triangulaţia. Jurnaliştii de la noi uită de bunele maniere. Îi poftesc să facă diferenţe de nivel la munte, şi asta pe teren accidentat rău, nu Babele sau Omu. Sunt zone în ţărişoara asta unde o diferenţă de nivel de 200m se poate face şi în ore bune, d’apăi în câteva minute precum am auzit că ţipa aseară o jurnalistă.

Da, e de gherilă. Jurnalismul de la noi e jegos, lipsit de maniere şi total neprofesional. Înţelegem toţi că ei caută audienţe. Să conştientizăm că ieri, în timp ce pe la iRealităţile TV se dădeau în stambă specialiştii rataţi, vreo 100-200 de oameni de prin satele vecine porniseră în căutarea pasagerilor. Şi se pare că din ăia 100-200, doar vreo 80 semnaseră ca voluntari.

Nu mai încercaţi să coabitaţi cu nedocumentaţii. Ţineţi pe lângă voi specialişti şi oameni simpli dar săritori, precum ţăranii din comuna Horea care au sărit pe munte în căutarea de oropsiţi.

Şi încă ceva. Dumnezeu să îl ierte pe Adrian Iovan. Să cobori de la 7000 de metri la 2000 şi să reuşeşti pe ceaţă să prăbuşeşti cu supravieţuitori un avion vechi de 30 de ani, înseamnă că eşti PILOT.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici îţi poţi manifesta opinia prin comentariul tău. Păstrează limita bunului simţ şi nu te avânta în critici în afara subiectului. Am tendinţe necontrolate de a şterge comentariile neadecvate.

Adaugă