miercuri, 5 februarie 2014

Ca la noi peste tot!

Zilele astea sunt pe alte meleaguri. Importanţa locaţiei păleşte în contrast cu ce poţi realiza p’ici.

Tot aud, şi auzim cu toţii sintagma “Numai în România găseşti aşa ceva. Ca la noi la nimeni!”. Vizitând în după-amiezile libere şi însorite şi orăşel mai mic şi mai mare în Spania, realizezi că România nu se diferenţiază prea mult de ţări ce se vor mai civilizate. Mai jos relatez puţin din viaţa cotidiană a unui stat civilizat.

Şoferii de autobuze deschid cu nonşalanţă geamurile de lângă volan şi aruncă şerveţele, bonuri, salivă şi alte mucinogene.

Lumea aruncă pe stradă mucuri de ţigară, hârtii, ambalajele diferitelor tipuri de alimente precum iaurturi, chipsuri, gume de mestecat, bomboane etc.

Dacă nu eşti atent, în parcuri, mai ales pe înserat rişti să tăvăleşti rahat de câine (sper!) făcând sul creaţia bietului animal. Când te întorci pe acolo, rahatul tot acolo e. Şi mai tăvălit!

La gară, după ce foloseşti beletul de tren, nu îl arunci la coş. Lasă-l pe jos. Dacă îţi mai trebuie cumva, tot acolo e şi mâine.

Te plimbi frumos prin parc admirând arhitectura oraşului când brusc te loveşte năprasnic un sunet cunoscut. Un nene lansează triumfător pe asfalt un ditamai mucul de culoare dubioasă, eliberat de stres prin astuparea suomptuoasă a unei nări.

La servici, reprezentanţii de seamă ai civilizaţiei vestice, lucrează în stilul “stau că nu mă vede”. Ţara e bogată, doar a cărat săracul Cristofor la aur din Americi, ce să mă spetesc eu. Siestez liniştit! Cotizează la UE nemţii, românii şi alţii care muncesc, productiv sau nu.

În orăşelul unde stau, una, o singură maşină nu e nelovită. Sunt curate lună (asta e lăudabil!) dar parcă le conduc femeile din Afganistan pe drumuri deşertice printre capre, în timp ce pe cap ţin bidoane de apă, aşa de lovite şi zgâriate sunt.

Lucruri bune? Există dar nu impun mari diferenţe! Există locuri special amenajate cu nisip, în plin bulevard, unde sunt semne speciale că aici poţi să îţi laşi căţeluşul să se pişe (semn cu căcare nu e, fenomenul se produce în mod organizat în parcuri) şi chiar se pişă câinii acolo, pute de rupe în zonă. Alt lucru bun: în orăşelul unde stau există un sediu de instruire a adulţilor. Plimbându-mă am aruncat un ochi (era să îl scap în sala de curs, aşa tare l-am aruncat) şi oamenii ăia chiar se duc mulţi la cursuri de recalificare profesională. Şi sunt şi foarte interesaţi.

Una peste alta viaţa în Spania e atât de românească încât cred că i-am cucerit (comunitatea valenciană de români e doldora de cetăţeni iubiţi autohtoni).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici îţi poţi manifesta opinia prin comentariul tău. Păstrează limita bunului simţ şi nu te avânta în critici în afara subiectului. Am tendinţe necontrolate de a şterge comentariile neadecvate.

Adaugă